Deutsch / Română
German State Theatre Timișoara

Teatrul German comemorează 30 de ani de la Revoluția din 1989

18 June 2019


Asociația Prahova în Acţiune vă invită la comemorarea a 30 de ani de la Revoluţie, printr-un spectacol de teatru excepțional, unic în România - JURNAL DE ROMÂNIA. TIMIȘOARA, montat la Teatrul German de Stat Timișoara și regizat de Carmen Lidia Vidu.

La invitaţia ploieștenilor, sâmbătă, 29 iunie 2019, de la ora 19:00, actorii Teatrului German de Stat vor urca pe scena Teatrului de Animaţie pentru Tineret şi Copii din Ploieşti. Evenimentul va avea loc în Sala Imaginario.
„Jurnal de România. Timișoara” este un proiect multidisciplinar, ce reunește filmul, fotografia și teatrul, și își propune să fie, printr-o serie de confesiuni necenzurate și nemijlocite, o oglindă sinceră a relațiilor interumane, influențate decisiv de mediul urban, dar și un îndemn la implicare socială și comunitară. Arhitectura spectacolului este determinată de biografia actorilor, al căror rol este acela de a desluși și de a cartografia căile prin care părinții, prietenii, necunoscuții, dar și orașul, prin cartierele, locuitorii, artiștii și prin administrația locală, ne modelează și ne transformă – de la nostalgia primelor amintiri și până la realitatea imediată. Mărturisirile sunt întemeiate aproape exclusiv pe experiențele de viață ale actrițelor, fie că vorbim despre momente de fericire sau durere, despre succes sau eșec, despre traume și depresie, despre înstrăinare și regăsire.

Regia: Carmen Lidia Vidu (a.G) • Dramaturgie: Andrea Wolfer • Asistență de regie: Oana Vidoni • Scenografie: Ioana Popescu • Montaj foto-video: Cristina Baciu (a.G), Ovidiu Zimcea (a.G)

Cu: Ida Jarcsek-Gaza, Tatiana Sessler-Toami, Daniela Török, Ioana Iacob, Olga Török și Silvia Török.
Preţ bilet: 50 lei
Pentru rezervări şi informaţii la spectacolul de la Ploiești, vă rugăm să le scrieți pe pagina de Facebook celor de la asociația Prahova în Acțiun, Locurile sunt limitate

Recomandat persoanelor în vârstă de +15 ani.
Spectacol în limba germană, cu supratitrare în limba română.

Latest news

You know this ain't just a show!