Deutsch / English
German State Theatre Timișoara

Gavril Cadariu

invitat

După absolvirea Secţiei Regie Teatru a Universităţii de Artă Teatrală de la Târgu-Mureş a fost regizor la Teatrul "Radu Stanca" din Sibiu, iar din 1999 este directorul Teatrului pentru Copii şi Tineret "Ariel" din Târgu-Mureş.

Beneficiar al mai multor premii în studenţie (Festivalul Alegoria - Bistriţa, Festivalul Atelier etc), participă la stagii şi cursuri în Marea Britanie, lucrează apoi nu numai pe scena convenţională sau experimentală, ci şi în cadrul programelor de teatru educaţional, conducând ateliere şi seminarii în programe naţionale şi internaţionale de gen.

Regizează de asemenea şi spectacole de animaţie, precum şi spectacole radiofonice (nominalizare la Gala UNITER pentru spectacol radiofonic, în 2006).

Participă constant la festivaluri în România şi în afara ţării (Ungaria, Austria, Germania, Macedonia, Republica Moldova). Promovează, în cadrul teatrului pe care-l conduce, spectacole provocatoare, creând, împreună cu Alina Nelega, unul dintre primele studiouri underground din România. Este profesor asociat al Universităţii de Artă Teatrală din Târgu-Mureş şi doctorand al Universităţii de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L. Caragiale" Bucureşti.

Performances archive

#teatrusigur