Deutsch / English
German State Theatre Timișoara

OPERA DE TREI PARALE la Festivalul Internaţional de Teatru "INTERFERENŢE" din Cluj

10 decembrie 2007

Teatrul German de Stat Timişoara (TGST) prezintă în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru "INTERFERENŢE" în data de 6 decembrie 2007 pe scena Teatrului Maghiar de Stat din Cluj spectacolul Opera de trei parale, de Bertolt Brecht / Kurt Weill în regia lui Victor Ioan Frunză.

În piesă, a cărei premieră a fost în data de 9 mai 2006 la Timişoara, evoluează 45 de artişti împreună cu orchestra TGST. Rolurile principale sunt interpretate de Boris Gaza, Georg Peetz, Ioana Iacob, Simona Vintilă, Balázs Attila, Christine Cizmaş, Olga Török.

Scenografia este semnată de Adriana Grand, iar direcţia muzicală aparţine lui Tibor Cári.

Spectacolul se traduce în limbile română, maghiară şi engleză.

TGST prezintă pentru a doua oară această piesă în cadrul unui festival, după ce în luna noiembrie 2006 a participat la Festivalul Naţional de Teatru din Bucureşti.

În cadrul festivalului, organizat cu ocazia împlinirii a 215 ani de existenţă a Teatrului Maghiar de Stat Cluj, vor fi reprezentate alături de teatrul gazdă, teatre din ţară şi străinătate precum: Teatrul Naţional "Radu Stanca" Sibiu, Teatrul German de Stat Timişoara, Teatrul "Katona Jószef" Budapesta (Ungaria), "Stary Teatr" Cracovia (Polonia), "kleines theater" – KAMMERSPIELE Landshut (Germania), "Teatro de La Abadía", Madrid (Spania), "Yolande Snaith & imaGomoves", San Diego (SUA), "Théâtre Tattoo", Toulouse (Franţa).

Latest news

#teatrusigur